Imprimare
Игровые шаблоны DLE
Самая быстрая Диета

CONFERINȚĂ ÎNCHEIERE PROIECT „PICAS București te angajează în construcții”

     2015 11 24 afis A3-conf inchidereFundația Casa de Meserii a constructorilor în parteneriat cu Asociația Română a Antreprenorilor în Construcții și Federaţia Generală a Sindicatelor „FAMILIA” a organizat Conferința de încheiere a proiectului european „PICAS București te angajează în construcții”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
     Evenimentul a avut loc marți, 24 noiembrie 2015, în intervalul 9.30 – 14.00, în București, la Clubul Constructorul și s-a bucurat de prezența a peste 50 de participanți din rândul șomerilor care au făcut parte din grupul țintă al proiectului.
    Conferința a fost deschisă de către domnul Emil Târâlă - managerul proiectului PICAS București te angajează în construcții.
    Ulterior, au luat cuvântul, conform agendei:  doamna Ramona Veleanu – Director General Fundația Casa de Meserii a Constructorilor; domnul Mircea Oros – ARACO;  Domnul Daniel Bacriu – FGS Familia; doamna Gabriela Sterian – Responsabil formare profesională; doamna Laura Dihoiu – expert PICAS,  domnul Adrian Mihai  – expert PICAS.


Pentru a vedea rezultatele proiectului, vă invităm să deschideți materialele de informare prezentate mai jos:

Materiale de informare

Broșură:

Broșură A5 prezentare rezultate proiect PICAS București te angajează în construcții

Prezentare Power Point:

Prezentare rezultate proiect PICAS București te angajează în construcții

Agenda eveniment:

Agendă eveniment

Site proiect : www.picas.ro

Imgini surprinse în timpul conferinței

 

Шаблоны joomla 2.5
Шаблоны joomla